vineri, 29 aprilie 2011

Ed Verheij, Înmulţirea şi plantarea arborilor (note de lectură)

Arborii nu furnizează doar produse (alimente, lemn de construcţii, medicamente), ci permit în egală măsură conservarea mediului şi ameliorarea condiţiilor de viaţă pe o exploatare agricolă.

Arborii reduc vântul şi temperatura maximă, ridică temperatura minimă şi contribuie la sporirea umidităţii din atmosferă, acţionând concomitent ca barieră împotriva umidităţii din aer.

Distincţia între arboricultură şi arbori auxiliari ţine mai ales de metodele de înmulţire:
a) în silvicultură şi agricultura forestieră, se adoptă în general metode simple, potrivite pentru înmulţirea pe scară mare, cei mai mulţi dintre copaci fiind cultivaţi pornind de la seminţe;
b) în livezi şi plantaţii, cei mai mulţi dintre arbori sunt înmulţiţi prin metode complicate: butăşire, marcotaj, drajonare sau altoire.

Amplasarea arborilor trebuie făcută în funcţie de rostul lor:
a) arborii fructiferi – cât mai aproape de casă;
b) arborii folosiţi pentru furaje – mai aproape de locurile de păşunat;
c) arborii folosiţi pentru lemn de foc – în locurile mai îndepărtate ale fermei.

Nu există arbori miraculoşi: de exemplu, copacii cu creştere rapidă tind să devină concurenţi feroci pentru resurse, jenând culturile vecine.

Seminţele au un sistem de rădăcini mult mai bun decât cel al butaşilor şi al marcotelor, lucru care ameliorează vigoarea plantelor şi amână momentul înfloririi şi al apariţiei fructelor. Acest avantaj pentru silvicultor devine un dezavantaj atunci când arborii sunt cultivaţi pentru fructele lor. De aceea horticultorii preferă exact butaşii, drajonii şi marcotele.

Dacă aveţi intenţia să colectaţi seminţe de la arborii locali, alegeţi fructele coapte conţinând seminţe mari şi sănătoase.

Multe tipuri de sămânţă îşi pierd rapid forţa germinativă, uneori şi la o săptămână de la părăsirea fructului. Atunci când nu pot fi semănate imediat, este mai bine să fie lăsate în fruct până în momentul semănării.

Pentru a conserva seminţele arborilor, acestea trebuie păstrate într-o cămară răcoroasă şi uscată. Uscarea seminţelor nu se va face prin expunere la razele soarelui. Atunci când sunt bine uscate, seminţele pot fi depozitate în vase de argilă, cutii metalice sau săculeţe de pânză.

Pentru unii copaci, germinarea poate dura luni de zile, sămânţa având nevoie de temperaturile reci ale iernii, sau cele călduroase ale verii, pentru a putea încolţi. Accelerarea germinaţiei are loc în cazul aplicării unor tratamente:
a) înmuiere în apă;
b) înmuiere în apă caldă;
c) scarificare;
d) stratificare.

Puietul nealtoit provine adesea din natură.

Butaşii se produc prin tăierea unei ramuri şi plantarea ei în vederea producerii de rădăcini. Drajonii sunt "aruncaţi” de plantă direct din rădăcina ei, pe care o vreme o parazitează, producându-şi în cele din urmă propriile rădăcini. Marcotajul este o tehnică ce vizează producerea de rădăcini direct pe ramuri, înainte ca acestea să fie transplantate în sol.

O pepinieră este o parcelă în care pot fi cultivaţi arbori în condiţii mai mult sau mai puţin controlate:
a) protecţie împotriva animalelor domestice şi sălbatice;
b) aprovizionare cu apă;
c) umbră împotriva razelor pe vreme caniculară şi protecţie împotriva vânturilor violente;
d) condiţii ameliorate ale solului.

În pepinieră trebuie întotdeauna respectate două principii:
a) materialul de plantat trebuie să fie gata la timp;
b) rădăcinile reprezintă ceea ce se îngrijeşte cel mai mult în pepinieră.

Seminţele arborilor rămân în pepinieră mult mai mult decât seminţele legumelor: de la 2 luni la 1 an.

Adâncimea la care se seamănă corespunde în general dublului diametrului seminţei. De exemplu, o sămânţă cu diametrul de 3 cm trebuie semănată la 6 cm adâncime. Seminţele relativ mari (cum sunt nucile) vor putea germina pe un sac de iută umed, acoperite de un alt sac de iută umed.

Transferul seminţelor germinate în straturile din pepinieră se numeşte repicare.

Pentru a profita de avantajele oferite de cultivarea arborilor în vase (de lut, tablă, plastic), merită de găsit combinaţia optimă a următorilor factori: dimensiunea vaselor, perioada de creştere în vase (înainte de transplantarea definitivă pe teren), dimensiunea materialului de plantat.
Pepiniera se instalează cât mai aproape de sursa de apă. Terenul trebuie să fie cât mai plat, însă cu o lejeră pantă pentru a permite apei să se scurgă. Dacă panta este mai mare de 2%, trebuie construite terase.

Pepiniera trebuie să dispună de umbră, pentru că cele mai multe seminţe de arbori sunt adaptate să-şi înceapă viaţa la umbră, la adăpostul arborilor deja mari. Dacă nu dispunem de arbori care să facă umbră, putem construi structuri cu umbră artificială (din rogojini, paie, fân etc.).

De asemenea, pepiniera trebuie să fie la adăpost de vânturile violente. Dacă terenul este expus, trebuie construită o structură care să pareze vântul dominant.

Paturile pentru seminţe pot fi construite ca şi straturi înălţate (răzoare).

În pepinieră, îngrăşămintele lichide sunt ideale. De exemplu, un amestec constituit dintr-o parte de bălegar şi cinci părţi apă este lăsată la fermentat timp de 10 zile. După care se diluează până ia aspectul unui ceai subţire.

Cei mai mulţi dintre copaci apreciază solurile lejer acide.

Dacă aveţi intenţia de a planta conifere, trebuie să aveţi în stratul cu seminţe pământ din pădurile de conifere. Acesta conţine micro-organisme care colaborează cu rădăcinile coniferelor, permiţând arborilor să absoarbă nutrimentele mai uşor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu