luni, 28 februarie 2011

Permacultura sau Grădina Paradisului (de Stéphane Groleau) - partea a II-a




Principii generale

În reacţia sa îndreptată împotriva consecinţelor supărătoare ale agriculturii convenţionale şi productiviste, sunt vizate trei scopuri principale : mai întâi, stabilizarea şi îngrijirea pământului ; în al doilea rând, îndeplinirea nevoilor propriei case şi a nevoilor locale ; şi abia mai la urmă, vânzarea şi schimbul surplusurilor. Permacultura vizează nici mai mult nici mai puţin decât conceperea unui ecosistem agricol în care omul este o parte dintr-un tot, şi nicidecum şeful suprem. De altfel, ar trebui încurajaţi grădinarii, căci ei sunt adevăraţii agricultori. Pe o simplă parcelă de teren, ei produc enorm. Mollison încurajează de altfel terenurile de o mărime între un sfert de acru şi un acru [1]. Aceasta ar fi metoda de a fi cel mai productiv. În 1981, grădinile de legume de pe lângă case furnizau deja 18% din hrana Statelor Unite, la un preţ aproape echivalent cu cel al întregii agriculturi [2].

Marile principii ale permaculturii sunt foarte simple : fără arătură, fără îngrăşăminte chimice, fără pesticide, fără plivit. În acest mod, « permacultura dă peste cap toate dogmele agronomiei tradiţionale pentru a propune un nou mod de producţie agricolă foarte economic cu energia (muncă manuală şi mecanică, carburanţi...) şi respectuos cu fiinţele vii şi relaţiile lor reciproce" [3] Aceste principii au fost formulate în urma a numeroase observaţii şi experienţe. Filosofia din spatele lor este aceea de a lucra împreună cu natura mai degrabă decât împotriva ei.

Trebuie să abandonăm ideea de luptă şi să realizăm că nu există buruieni. Pentru permacultură, orice organism aflat într-un mediu are o funcţie, şi aceasta ar trebui să fie scopul oricărei amenajări voluntare. Nici pământul nu este un suport mineral inert, el adăposteşte sute de milioane de microorganisme care nu sunt acolo fără un scop. Acestea pot prelucra în mod optim şi pot îmbogăţi pământul dacă nu sunt perturbate prin aporturi exterioare chimice sau arături. Munca pământului nu este deci exclusiv mecanică, mai este şi munca rădăcinilor plantelor, munca microorganismelor care descompun materia organică, munca viermilor care afânează pământul şi participă la restructurarea lui în permanenţă.

Principiile termodinamicii sunt şi ele luate în calcul: nimic nu se pierde, nimic nu se creează. Orice sistem fiind traversat de diferite energii (apă, vânt, ploaie, sol...), scopul este acela de a reuşi utilizarea acestei energii gratuite la maxim şi transformarea ei în resursa utilizabilă. Bineînţeles, atunci când se vorbeşte despre energie, trebuie luate în calcul toate formele sale (energie naturală, muncă omenească, auxiliare).

Astfel, aşa cum o ilustrează Bill Mollison, trecerea de la agricultura ţărănească la agricultura pozitivistă a crescut productivitatea cu 15%, dar cu preţul unui aport energetic de 800% [4]. Într-adevăr, trebuie să analizăm situaţia dincolo de condiţionările cu care ne este prezentată, şi să calculăm de asemenea energia implicată în extragerea şi rafinarea petrolului pentru tractoare, fabricarea îngrăşămintelor şi a produselor chimice, lucrul pământului cu maşini, etc. Trebuie să realizăm că totul poate fi resursă, de exemplu buruienile pot să ne informeze asupra tipului de sol sau ce plante să semănăm. În aceeaşi masură, trebuie să facem cele mai puţine schimbări posibile pentru cel mai mare beneficiu cu putinţă. Nu trebuie să recurgem la acte care nu sunt necesare.

Astfel, Mollison preconizează să lăsăm lucrurile să-şi urmeze cursul, încercând doar să punem elementele în relaţie unele cu celelalte. Atunci când elaborăm o amenajare, ceea ce contează nu este să avem cea mai mare diversitate de plante, ci numărul de relaţii benefice care sunt între ele [5]. În această privinţă, Mollison povesteşte: Eram aşezat într-o seară şi studiam câte conexiuni erau cu putinţă prin simpla amplasare a două elemente împreună: o seră şi un coteţ de păsări. Cred că am ajuns pe la numărul de 129 de relaţii benefice. Astfel, ce ne preocupă cu adevărat aici nu este grandioasa complexitate pe care o constituie 3000 de specii aflate în acelaşi spaţiu [6].

Agricultura permanentă este mai mult decât un simplu sistem de aprovizionare alimentară. Ea influenţează mediul de viaţă, raportul dintre natură şi calitatea mediului. Ceea ce este la fel de interesant este că permacultura este accesibilă tuturor. Cu principiile de bază în cap, se poate dezvolta propria cunoaştere a ecosistemului. Fiecare poate deveni expert în mediul lui. Nu există nicio centralizare a cunoştinţelor, fiecare poate contribui şi totul se partajează. Astfel, în afara principiilor sale generale, permacultura acumulează o sumă colosală de sfaturi practice, de trucuri, de idei, de experienţe, etc.


Ecosatele

Una dintre punerile în practică cele mai reuşite ale principiilor permaculturii este probabil în cadrul satelor ecologice. Acestea formează la ora actuală o reţea mondială de comunităţi şi de indivizi partajând aceleaşi idealuri şi aceeaşi viziune globală asupra mediului. "În esenţă, termenul de sat ecologic înseamnă o comunitate putând grupa până la mai multe sute de persoane răspunzând nevoilor materiale, economice, sociale, emoţionale, culturale şi spirituale ale locuitorilor, totul fiind în armonie cu mediul înconjurător." [7]

În ultimii ani, mai mult de 800.000 de australieni au părăsit marile centre urbane pentru a scăpa de crime, violenţe şi poluare [8]. În aceste comunităţi, oamenii dezvoltă un puternic sens de apartenenţă la grup. Acesta este suficient de mic pentru ca fiecare să poată să se simtă apreciat, văzut şi înţeles. Oamenii sunt deci capabili să participe în mod transparent la luarea de decizii care le afectează viaţa şi cea a comunităţii [9]. O caracteristică a ecosatelor este că membrii încearcă să aibă o calitate înaltă a vieţii fără să ia de la Terra mai mult decât pot da. Ei încearcă atunci să integreze un mediu înconjurător incluzând un suport social şi un mod de viaţă cu impact scăzut. Pentru a-şi atinge scopurile, satele ecologice se construiesc pe diferite variante: comunitară, ecologică şi spirituală.

Există mai multe forme de ecosate: comunităţile intenţionale, comunităţile în coabitare, kibbuţurile, satele africane şi cartierele urbane. Niciunul nu poate încă pretinde că îndeplineşte toate criteriile unui sat ecologic, dar mai multe aspiră la asta. Mai mult de 150 de comunităţi se declară oficial ecosate şi sunt înscrise în Reţeaua Globală a Ecosatelor.

Dimensiunea ecologică înseamnă:

- Să faci să se producă o cât mai mare cantitate de alimente în interiorul unei bioregiuni;
- Să susţii producerea de alimente biologice în aceste locuri;
- Să construieşti case pornind de la materiale locale adaptate;
- Să utilizezi sisteme integrate de energie reînnoibilă ;
- Să protejezi biodiversitatea;
- Să încurajezi principiile comerţului ecologic ;
- Să evaluezi ciclul de viaţă al tuturor produselor utilizate în sat d.p.d.v. social, spiritual precum şi ecologic;
- Să protejezi solurile, apa şi aerul propriu prin gestionarea adecvată a energiei şi a reziduurilor;
- Să protejezi natura şi să salvezi zonele sălbatice.

Dimensiunea comunitară înseamnă:

- Să-i cunoşti şi să comunici cu ceilalţi;
- Să pui în comun resurse şi să ajuţi comunitatea;
- Să pui accent pe practicile de sănătate holistice şi preventive ;
- Să aduci un ajutor semnificativ şi susţinut tuturor membrilor;
- Să integrezi grupurile marginale;
- Să promovezi educaţia continuă;
- Să încurajezi unitatea prin respectul arătat diferenţelor;
- Să manifeşti expresie culturală.

(va urma)

Note:

[1] Un acru este echivalentul a 0,404686 ha. Bill Mollison încurajează agricultura de tip grădină, făcută pe 1000 - 4000 mp.

[2] Bill Mollison, Id., Introduction to permaculture, p. 7.

[3] La permaculture, (AgriPerma, p.1).

[4] Bill Mollison, op. cit., p. 9.

[5] Ibid., p. 8.

[6] Ibid., p. 8.

[7] Malcom Hollick şi Christine Connelly, « Learning from ecovillages worldwide », p. 1.

[8] Crystal Waters, « Overview »

[9] Ecovillage Network, « What is an Ecovillage? »

Vezi aici partea a III-a.

Citeşte mai mult!

duminică, 27 februarie 2011

Permacultura sau Grădina Paradisului (de Stéphane Groleau) - partea I


Introducere

Se poate pleca de la constatări generale: pădurile sunt răvăşite, arse, supraexploatate, şi uneori reîmpădurite cu monoculturi. Ca efecte ale poluării aerului, apei şi a solului, au apărut ploile acide, efectul de seră, reducerea stratului de ozon, problemele de sănătate, eutrofizarea cursurilor de apă, extincţia miilor de specii de organisme vii şi chiar o ameninţare pentru inteligenţă [1]... Din ce în ce mai mult, clima se schimbă : se prevede că « temperatura medie a suprafeţei Terrei ar trebui să crească cu 1 °C până la 3,5 °C în cursul secolului următor » [2]. Se constată un număr în creştere de catastrofe naturale : inundaţii, uragane, furtuni de gheaţă... Mai sunt şi inegalităţile sociale, monopolul societăţilor transnaţionale, exploatarea ţărilor Lumii a Treia, numeroase dispariţii ale speciilor, epuizarea resurselor, şi lista poate continua încă mult. În faţa unei constatări atât de sumbre, e permis să ne punem întrebări: Cum ne-a condus modul nostru de viaţa până aici? Există alternative?

Am descoperit permacultura în acest sfârşit de secol în timp ce mă informam despre existenţa comunităţilor care trăiesc mai aproape de natură. Mi-a atras imediat atenţia, căci este o soluţie foarte viabilă la problemele de mediu şi socială din ce în ce mai acute. Într-adevăr, permacultura este un mod de a gândi şi de a amenaja un mediu înconjurător astfel încât să devină armonioase relaţiile dintre oameni, animale, plante şi Terra. Pentru această cercetare, m-am concentrat pe perioada recentă, de după anii ’80. Mai mult, dacă permacultura este astăzi practicată şi predată pe întreaga planetă, forma actuală este originară din Australia, de aceea o voi analiza cu predilecţie. Dată fiind natura însăşi a permaculturei, va fi necesar pentru început să analizăm contextul istoric şi social al emergenţei acestei practici. Ca să spunem drept, ea depăşeşte de departe simplele principii de agronomie. Acest lucru va permite de asemenea înţelegerea societăţii pe care o voi prezenta, precum şi practicile concrete în sânul acesteia. În cele din urmă, întreg contextul social, politic, economic şi ideologic va putea fi observat.


Prima parte: Contextul global

Din anii ’50 încoace, cu industrializarea şi mondializarea, agricultura ţărănească tradiţională a fost complet devalorizată în favoarea fermelor productiviste şi capitaliste. Se doresc producţii mai mari, se doresc exporturi, se vrea tehnologie, şi bineînţeles profituri mai mari. Rapid, au fost valorizate monocultura, utilizarea îngrăşămintelor chimice, apoi aplicarea pesticidelor.

Multe probleme au fost puse în lumină în urmă cu mulţi ani: bioacumularea şi concentrarea reziduurilor de-a lungul lanţului alimentar, inducerea unei selecţii a insectelor rezistente la tratamente necesitând tratamente din ce în ce mai frecvente, degradarea şi pierderea solurilor, poluarea apei şi a aerului, riscul de cancer, de otrăvire, fără a mai lua în calcul alte probleme încă nedetectate (sau nedezvăluite...). În plus, toată concentrarea societăţilor transnaţionale a condus la o mare dependenţă a producătorilor în faţa auxiliarelor din agricultură (seminţe tratate, îngrăşăminte chimice, pesticide, maşini şi utilaje).

Agricultura a devenit bolnavă. Mulţumindu-ne adesea să producem doar compuşii majori sau consideraţi importanţi (ex: NPK), neglijăm elementele secundare (oligo-elemente) care sunt totuşi necesari plantei. La nivelul animalelor, li se injectează antibiotice, ierbivorele sunt hrănite cu făină de oase, atunci când nu sunt închise în cuşti minuscule. Mai apoi, se comercializează toate aceste produse denaturate şi/sau transformate şi/sau asezonate cu conservaţi şi/sau iradiate şi/sau supraambalate. În acest context a văzut lumina zilei permacultura.


Istoric

Termenul “permacultura” a apărut între 1972 şi 1974 în urma contextului negativ al anilor '60 (bombe atomice, exploatarea pământului, aroganţa poluatorilor, insensibilitatea generală faţă de oameni şi mediu). A fost inventat de către scriitorul, ecologistul, zoologul si designerul Bill Mollison şi viza dezvoltarea unei ştiinţe a pământului interdisciplinară, cu un potenţial pozitivist, integrat şi global. Cuvântul vine din construcţia englezească "permanent agriculture", adică o agricultură care se vrea permanentă şi durabilă. În engleză se face constant referire la noţiunea de “sustainability”, care vehiculează ideea de durabilitate, respect pentru mediu, etc.

În 1981, permacultura a fost predată pentru prima dată la 26 de studenţi [3]. În 1884, sistemele propuse constituiau sisteme viabile şi aveau grijă de pământ. Unii ajungeau chiar să trăiască din munca lor. Astăzi, există mii de persoane care participă la cursuri, la ateliere, la lecturi şi la seminarii. Diplomele au format o reţea care se întinde în numeroase ţări.

Evident, Bill Mollison n-a inventat totul, departe de asta! Printre altele, s-a inspirat enorm din agricultura sălbatică dezvoltată de japonezul Masanobu Fukuoka. Timp de aproape jumătate de secol, acest cercetător-ţăran a experimentat şi şi-a dezvoltat o metodă ale cărei principale trăsături sunt: absenţa lucrărilor agricole moderne, evitarea îngrăşămintelor chimice şi a compostului, independenţa în raport cu orice produs chimic [4]. Permacultura reînnoadă legăturile cu toată ştiinţa tradiţională şi ancestrală. Ea face un fel de sinteză din ansamblul cunoştinţelor milenare proprii fiecăruia dintre popoarele Terrei. Aşa cum fiecare regiune are clima sa proprie, tipul ei de sol, topologia precum şi fauna şi flora specifice, numeroase practici agricole diferite s-au dezvoltat de-a lungul istoriei. Astfel, ne dăm seama în ce măsură covârşitoare putem învăţa unii de la alţii. Prin accentul pe care permacultura îl pune asupra amenajării unui teritoriu îmbinând arbori şi plante, se apropie mult de conceptul de agricultură forestieră.

(va urma)


Note:

[1] Philippe Gauthier, «La pollution menacerait l’intelligence», Cybersciences, 25/04/1999, http://www.cybersciences.com/Cyber/3.0/N1793.asp

[2] Emmanuelle Bergeron, « La météo en 2050 : chaud et orageux en fin de journée », QuébecScience, mai 2000, http://www.cybersciences.com/cyber/4.0/2000/05/climat.asp

[3] Bill Mollison, Permaculture, a practical guide for a sustainable future, p. ix.

[4] Masanobu Fukuoka, La révolution d'un seul brin de paille, p. 59-61.

Vezi aici partea a II-a.

Citeşte mai mult!

Tarata de grau trateaza mai multe boli

Taratele rezulta din macinarea boabelor de grau si se separa de faina prin cernere.
In vremuri de demult, tarata de grau era folosita ca hrana pentru animalele din gospodarie si la fabricarea borsului. In nevoia lor de a-si trata bolile de care sufereau, oamenii au folosit tarata ca leac pe cand medicamentele de sinteza inca nu se produceau.

Tarata este foarte bogata in vitaminele din grupul B, cu exceptia vitaminei B12, minerale, sodiu, potasiu, magneziu, calciu, si aminoacizi. Datorita compozitiei sale, tarata are numeroase proprietati medicinale. Astfel, taratele regleaza digestia, sunt emoliente, laxative, nutritive, remineralizante, reconfortante, tonic general.

Apa de tarata vindeca diareea. Intr-un litru de apa plata se pun patru, cinci linguri de tarate, se amesteca bine si se lasa vasul acoperit, peste noapte, timp de 8, 10 ore. Dimineata se strecoara si zeama se bea peste zi, cu inghitituri mici, la temperatura camerei sau usor incalzita.

Ca leac impotriva constipatiei se iau doua, patru linguri de tarate inmuiate, cateva minute, in apa calduta, nu mai mult de temperatura corpului, sau in lapte cald.

Impotriva tusei ori a racelilor puternice se pun pe pieptul bolnavului comprese cat mai fierbinti cu tarata de grau dupa ce locul a fost uns cu grasime de porc, unt sau ulei. La acest procedeu sa se apeleze de preferinta, seara, si bolnavul sa nu mai iasa din casa pana a doua zi.

Furunculele si cosurile se vindeca daca se pun peste ele comprese cu tarate calde stropite cu otet de mere.

Apa de tarate are darul de a curata pielea in profunzime, de a-i reda stralucirea si tineretea, de a o catifela. Si astazi exista medici care cunosc proprietatile taratei si care recomanda mamelor sa faca baie cu apa de tarate nou-nascutului pentru curatarea pielii.

Daca nou-nascutului baia cu apa de tarate ii face bine, cu siguranta, face acelasi lucru si la maturitate daca exista persoane care cred si accepta sa faca doua, trei bai, macar primavera.

"Zabalutele" sunt crapaturi care apar la coltul buzelor din cauza unui aparat dentar prost adaptat sau a infectiei. De cele mai multe ori, tratamentul extern nu da nici un rezultat deoarece este ignorata principala cauza: lipsa vitaminei B2.

O cura de doua, trei saptamani cu tarate care mustesc de vitamina B, doua lingurite de tarata intr-un pahar cu apa plata, usor incalzita, vindeca "zabalutele" fara sa mai fie nevoie de tratament extern. Pentru ca sunt cam inecacioase, copiilor li se poate da zeama de tarate care are acelasi efect.

Citeşte mai mult!

vineri, 25 februarie 2011

Ai teren agricol si nu mai vrei sa-l lucrezi? UE iti da bani sa plantezi copaci pe el

Uniunea Europeana ne da din acest an bani si pentru plantarea copacilor. Astfel, pana in 2013 ar trebui sa accesam 229 de milioane de euro pentru folosirea si gospodarirea durabila a terenului prin programul "Prima impadurire a terenurilor agricole".

Masura 221 este destinata prevenirii pagubelor produse de factorii naturali daunatori, reducerii eroziunii solurilor, imbunatatirii capacitatii de retentie a apei, cresterii calitatii aerului, producerii de biomasa, inclusiv masa lemnoasa de calitate, prin mentinerea, sau, dupa caz, cresterea biodiversitatii.

Primele pentru intretinerea plantatiei forestiere infiintate in cadrul masurii, pe o perioada de 5 ani si cele pentru compensarea pierderilor de venit agricol pe suprafata impadurita pe o perioada de 15 ani sunt acoperite in proportie de 100% din fonduri publice.

In program se pot inscrie persoanele fizice si juridice, grupurile, asociatiile sau autoritatile publice locale care detin teren agricol. De asemenea, pot cere finantare si fermierii, dar pentru a fi clasificat ca fermier, solicitantul trebuie sa demonstreze ca veniturile din agricultura reprezinta cel putin 25% din veniturile totale si ca timpul destinat muncii in agricultura reprezinta cel putin 25% din timpul de munca total efectuat.

Cati bani se primesc pentru impadurirea unui teren

Costurile standard pentru infiintarea plantatiilor forestiere difera in functie de zona geografica. Costul standard la hectar este de 1.900 de euro la campie, 1.660 de euro la deal si 1.560 de euro la munte. Valoarea compensarii pentru impadurire reprezinta 80% in zonele defavorizate/Natura 2000 si 70% in celelalte zone.

Astfel, plata compensatorie la hectar pentru infiintarea de plantatii forestiere in afara zonelor defavorizate si a siturilor Natura 2000 este de 1.330 de euro la campie, de 1.162 la deal si de 1.092 de euro la munte. In cazul plantatiilor din interiorul acestor zone, se ofera 1.520, 1.328, respectiv 1.248 de euro.

De asemenea, se ofera bani si pentru intretinerea plantatiei pe o perioada de cinci ani incepand cu anul infiintarii. Sumele variaza intre 90 si 270 de euro in cazul plantatiilor de la campie, intre 105 si 210 pentru cele de la dea si intre 65 si 130 de euro la munte.

Mai mult, prin programul "Prima impadurire a terenurilor agricole" se ofera si compensatii pentru pierderea de venit agricol. Acestea se compensatii se acorda pe o perioada de 15 ani incepand cu anul infiintarii plantatiei forestiere, fiind reprezentate de sume fixe, exprimate in euro pe an si pe hectar. Astfel, se acorda 215 euro pe an si pe hectar pentru fermieri si 110 euro pe an si pe hectar pentru non-fermieri.

Pentru ce fel de impaduri se dau banii

Prima conditie pe care trebuie sa o respecte solicitantul este sa faca dovada detinerii de teren agricol eligibil pentru impadurire. Acesta trebuie sa fi fost declarat la APIA in urma cu cel putin 2 ani si sa fi respectat in aceasta perioada Bunele Conditii Agricole si de Mediu (GAEC).

De asemenea, terenurile agricole propuse pentru impadurire trebuie sa fie in proprietate/ sa fie concesionat/ arendat solicitantului. Daca nu se afla in proprietate si se afla in arenda sau in concesionare, solicitantul trebuie sa faca dovada acordului proprietarului terenului pentru impadurire.

In plus, suprafata agricola propusa pentru impadurire trebuie sa fie de minim 0,5 ha, iar, cu exceptia perdelelor forestiere, raportul dintre distanta cea mai mare si cea mai mica a extremelor perimetrului acesteia sa fie sub cinci.

Urmatoarele categorii de terenuri nu sunt eligibile prin Masura 221: terenurile care nu au folosinta agricola, terenurile grevate de sarcini si gajuri cu deposedare in favoarea unei terte parti, conform evidentelor cadastrelor locale, terenuri a caror situatie juridica este neclara, terenuri mentionate in programe sau planuri nationale sau locale de amenajare a teritoriului ca deservind un interes public major, terenuri detinute in devalmasie (indiviziune) sau in alta forma colectiva (asociativa) daca oricare dintre detinatorii acestora se opune impaduririi, pajisti naturale permanente, care nu sunt afectate de fenomene de degradare a solului, a caror stadiu de degradare se constata conform legislatiei in vigoare.

Finantarea obtinuta prin Masura 221 nu poate fi folosita nici pentru infiintarea plantatiilor forestiere de pomi de Craciun sau cu ciclu de productie scurt si regenerare pe cale vegetativa, in scopul producerii de energie regenerabila.

Citeşte mai mult!

joi, 24 februarie 2011

Stejarul si calitatile lui terapeutice




Stejarul, raspandit in Europa, Asia si America de Nord, este un copac inalt, cu ramuri noduroase si puternice si cu o coroana larga si bogata. In pamant, radacinile se extind cat ramurile de deasupra. Falnicul stejar poate atinge o inaltime de 40 de metri si poate trai pana la 800 de ani. Stejarul este locuit pe toata durata anului, aici gasindu-si adapost si hrana o multime de plante si animale.

Fructele stejarului sunt ghindele. Un stejar matur poate sa aiba peste 50.000 de ghinde, multe dintre ele mancate chiar din copac de pasari si insecte. Cele care ajung la pamant sunt mancate de animale.

De-a lungul timpului, ghinda a fost folosita ca hrana pentru porci dar si la confectionarea de coliere si papusi pentru copii sau bibelouri rustice. Inca din antichitate, scoarta stejarului a fost folosita in tabacarie, deoarece contine mari cantitati de tanin, eficienti in prelucrarea pielii.

In scopuri terapeutice, de la stejar se foloseste scoarta ramurilor tinere, de trei pana la cinci ani, recoltata primavera, prin martie si aprilie. Scoarta contine tanini, are gust astringent si este lipsita de miros.

Produsele din coaja de stejar au o actiune astringenta, combat diareea acuta si indigestia, si hemostatica, reducand sangerarile in caz de ciclu menstrual abundent, eliminarea de sange prin tuse ori sange in urina.

Ceaiul din scoarta de stejar se prepara punand la fiert, pentru 20 de minute, doua lingurite de scoarta maruntita intr-un sfert de litru de apa. Dupa fierbere se strecoara si se beau doua cani pe zi. Este excelent in combaterea febrei, in amigdalita si colici abdominale, faringite, intoxicatii cu metale grele.

Pentru tratarea bolilor de piele se face un ceai mai concentrat, din trei, patru lingurite de scoarta la 250 de ml de apa, fiert 20 de minute. Cu acest ceai se pun comprese in diferite afectiuni dermatologice. Poate fi folosit, de asemenea, pentru gargara ori spalaturi vaginale.

Pulberea de scoarta, obtinuta prin macinarea in rasnita de cafea, poate fi pusa pe diferite rani zemuinde sau chiar escare. Poate fi pusa si in incaltaminte de persoanele carora le transpire picioarele.

Galele, foarte bogate in tanin, sunt excrescente provocate de intepaturile unor insecte pe frunzele de stajar. Din 10 grame de gale macinate si puse la macerat, pentru 15 zile, intr-o suta de grame de alcool de 70 de grade, se obtine o tinctiura care sa fie folosita in afectiuni ale gurii. Intr-o suta de ml de apa, usor incalzita, se pun 10, 15 picaturi de tinctiura de scoarta de stejar si se face gargara ori amestecul se bea.
Citeşte mai mult!

luni, 21 februarie 2011

Leacuri

Costa mai nimic si va fac rezistenti, frumosi, veseli si sanatosi. Sunt retetele cele mai eficace pentru zilele reci. Va prezentam proceduri naturale, remedii cu plante si alimente, sugestii si mici secrete, precum si un grafic pentru raceala, care sa va faca bine in 6 zile.

I. Intaritoare pentru imunitate

Transpiratii la baia de aburi
Pe vremuri, mai fiecare oras romanesc avea o baie comuna de aburi, loc de intalnire saptamanala, mai cu seama pentru barbati. Fara explicatii stiintifice, ei simteau ca, mai ales iarna, caldura umeda le face bine la sanatate. Un adevar confirmat astazi de stiinta: temperaturile ridicate nu activeaza doar circulatia, ci in acelasi timp stimuleaza si formarea de celule imunitare. Excitatia produsa de aerul fierbinte pe mucoase ajuta mai ales la respingerea virusilor racelii. Cand mucoasele sunt puternic irigate cu sange, virusii nu se pot fixa pe ele atat de usor.

Domnia papucilor
Cat stati acasa, incaltati-va neaparat cu papuci caldurosi. Picioarele reci declanseaza guturaiul, afirma cativa cercetatori britanici de la Common Cold Center, de pe langa Universitatea Cardiff. In cadrul studiului lor, participantii care faceau bai reci la picioare contractau de doua-trei ori mai frecvent o viroza decat restul subiectilor. Explicatia este urmatoarea: scaderea temperaturii blocheaza activitatea leucocitelor, care combat virusii.

Traiasca iaurtul!
Produsele lactate naturale, nepasteurizate, cu bacterii probiotice, intaresc politia intestinala, cu care corpul se apara singur impotriva germenilor patogeni. Iaurtul creste proprietatea anumitor celule de a digera microbi si ajuta la formarea de celule imunitare. Cu o conditie: sa fie consumat zilnic. Este important sa folositi mereu acelasi tip de iaurt (kefir, lapte acru), intrucat producatorii intrebuinteaza culturi bacteriene diferite.

Kiwi si mango
Pentru combaterea infectiilor, corpul nostru consuma cantitati mari de zinc si vitamina C. De aceea, in cursul iernii, este necesar sa-i aprovizionam regulat depozitele. Kiwi contine foarte multa vitamina C. Mango ne pune la dispozitie zincul. Va propunem o masura profilactica absolut delicioasa: taiati in bucati mici un mango si doua kiwi si zdrobiti-le pana obtineti o crema pufoasa. La sfarsit o puteti indulci cu putina miere.

Paine cu usturoi
O capatana de usturoi ne apara, cu adevarat, de infectiile gripale? Pana ce oamenii de stiinta vor ajunge la un consens, cercetatorii britanici au descoperit ca fanii usturoiului sufera mai rar de tuse si guturai. Iar daca se imbolnavesc totusi, raceala lor trece cu trei zile si jumatate mai repede decat a celorlalti. Pentru a preveni imbolnavirea, e nevoie sa mancati usturoi zi de zi, minimum trei saptamani, cel mai bine taiat marunt si presarat pe o felie de paine unsa cu unt sau prajita si unsa cu ulei de masline. Un amanunt important: numai usturoiul crud are acest efect.


II. Stimulente pentru suflet

Pete de culoare

Iarna poate fi deosebit de cenusie.. Nu doar norii si ploile care tin locul zapezii incetoseaza culorile peisajului, ci si creatorii de moda, care imbraca femeile in negru si tonuri de gri. Pentru a lupta cu depresia, psihologii ne sfatuiesc sa ne inveselim macar casa, cu pete de culoare, alegand covoare sau pleduri in nuante vii si impodobind incaperile cu flori. Culorile exercita o influenta puternica asupra starii noastre de spirit: cele mai multe perceptii senzoriale ajung la creier prin intermediul ochilor. Tonurile cromatice aducatoare de fericire sunt: rosul (ne face activi), portocaliul (ne insenineaza) si galbenul (sporeste optimismul).

Mancati iute si piperat
Nu acrul ne stimuleaza, ci iutele. Condimentele cum sunt ardeiul iute, piperul de Cayenne si hreanul lasa in urma lor, in gura, mici impulsuri dureroase. Creierul reactioneaza la ele, comandand organismului sa-si fabrice propriile analgezice, care induc totodata sentimentul de bine interior. Specialistii numesc acest fenomen Pepper-High-Effect (efectul euforizant al piperului). Sugestie: taiati cativa ardei iuti in sosul pentru spaghete sau preparati-va un sos mexican Tabasco, amestecand suc de rosii cu ardei iuti, sare, otet si alte condimente, dupa gust. Daca la prima incercare l-ati nimerit prea iute, potoliti-va arsura de pe limba cu iaurt, lapte, banane sau inghetata.

Placerea de a mirosi
Aromele proaspete actioneaza asupra noastra la fel ca o baie fierbinte, dupa o zi obositoare, insa mult mai rapid. Moleculele infinitezimale patrund in nari, fiind conduse prin 20-30 milioane de celule olfactive direct in centrul senzorial. Cele mai bune stimulente olfactive se gasesc in toate magazinele: scortisoara, lamaile si menta.

Atipeala care incarca bateriile
Somnul scurt de dupa-amiaza, care ar trebui sa dureze in jur de 30 de minute, este un fel de portie de hibernare. Influenta lui pozitiva asupra corpului si a psihicului s-a demonstrat stiintific: potrivit unui studiu publicat recent in Grecia, cate o siesta de trei ori pe saptamana imbunatateste productivitatea, impulsioneaza bunadispozitie, reduce stresul si protejeaza inima. In SUA, firmele au amenajat camere de odihna pentru atipeala angajatilor la birou. Cautati o incapere mai retrasa, unde puteti incuia usa, si atipiti cu capul pe un birou, folosindu-va bratele drept perna.

Alimentele care ne fac fericiti
In orice supermarket bine garnisit se gasesc alternative mai demne de luat in seama decât pilulele antidepresive prescrise de doctori. Substanta responsabila pentru buna noastra dispozitie se cheama triptofan si este un aminoacid ce participa la producerea serotoninei, cea care declanseza in creier sentimentele pozitive. Iata topul alimentelor detinatoare de triptofan in cantitati apreciabile:

suc de lamaie (preparat proaspat, din zeama si coaja alba din interior) - 450 mg/100 ml
cascaval adevarat (cu gauri) - 430 mg/100 g
ton - 300 mg/100 g
carne slaba de vita - 295 mg/100 g
carne de pui - 230 mg/100 g


III. Balsam pentru piele si par

Clatitul cu lamaie

Zeama de lamaie readuce luciul parului degradat de frig, de purtarea caciulii si de aerul uscat al iernii. Stoarceti o jumatate de lamaie in jumatate de litru de apa calda. Dupa ce v-ati spalat pe cap ( folosind un sampon neagresiv), turnati pe par apa cu lamaie, fara a mai clati dupa aceea.

Prosoape ude pe calorifer
Adesea e suficient sa intindeti un prosop ud pe calorifer, pentru ca parul sa va fie mai putin zburlit. Iarna, parul se incarca electric, deoarece aerul uscat nu e un bun conducator de curent. Cand mergeti pe linoleum sau pe mochete din fibre sintetice, ia nastere o electricitate statica si ea se aduna in firele de par. Sugestie: presarati pe prosoape cateva picaturi de ulei aromat.

Cura cu ulei de masline
Cand va mananca pielea capului iarna si se formeaza matreata la tample, o masca de noapte cu ulei de masline va poate fi de mare ajutor. Turnati intr-o farfurioara o cantitate de ulei masurata cu un paharel de tuica. Inmuiati din cand in cand varfurile degetelor in acest ulei care calmeaza pielea si masati bland tot capul. Lasati uleiul sa actioneze peste noapte, iar dimineata, spalati-va cu un sampon neutru. Ca sa evitati petele de grasime pe perna, inveliti-o intr-un prosop sau puneti o boneta pe cap.

Buze frumoase si sanatoase
Cu cat este mai buna circulatia sangelui la nivelul buzelor, cu atat mai curand se regenereaza pielea, iar micile crapaturi se vindeca mai repede. In loc sa folositi mereu crema de buze (strugurelul), faceti-va obiceiul sa strangeti puternic buzele, apasandu-le una de alta, cu dintii, sa le muscati usor sau sa le masati cu o perie moale, de mai multe ori pe zi.

Manusi cu ulei
Vi se aspresc mainile iarna? Cumparati o pereche de manusi chirurgicale de bumbac si taiati-le varfurile degetelor. Seara, puneti-le pe maini si inmuiati-le in ulei de masline, exact pe portiunile unde pielea e asprita. Cu varfurile degetelor libere, le puteti purta si in cursul zilei, telefonand, lucrand la calculator sau citind, in vreme ce substantele vegetale hranitoare si calmante patrund in pielea degradata si reduc inflamatia.

Baie cu lapte
Ca sa va hraniti pielea de pe intreg corpul, preparati-va un adaos de baie dintr-un litru de lapte gras ori un pahar de smantana, plus cel putin trei linguri de miere, dizolvate mai inainte intr-o cana de apa clocotita. Turnati ingredientele pe rand in apa de baie, incalzita la aproximativ 35 °C. Daca va place, adaugati si cateva picaturi de ulei eteric. Ramaneti in cada minimum cinci minute, dar nu mai mult de douazeci, apoi stergeti-va bine cu prosopul si bagati- va imediat in pat. Grasimea din lapte hraneste pielea, iar mierea ii asigura umiditatea necesara.

Molid si migdale contra picioarelor reci
Picioarele reci se pot incalzi cu un masaj de ulei de molid sau ienupar. Va creste rezistenta la frig, caci uleiurile eterice activeaza foarte repede si durabil circulatia locala. Supliment: adaugati ulei de migdale in proportie de 1:10 si masati-va alternativ labele picioarelor, energic, dar cu blandete, timp de cateva minute. Uleiul de migdale catifeleaza pielea si impiedica formarea bataturilor.


IV. Mijloace de lupta cu raceala

Mere coapte

Contra durerilor de gât ne ajuta merele coapte. Luati trei mere, scobiti-le in mijloc si scoateti-le samburii, ungeti-le cu miere si lasati-le sa se coaca aproximativ 30 de minute in cuptorul dinainte incalzit la 180 ° C. Indata ce s-au racit, mancati-le pe toate trei, ca sa introduceti in organism suficienta pectina. Aceasta activeaza fortele de autoaparare la nivelul gâtului. Suplimentar, mierea actioneaza ca dezinfectant.

Tratament cu cartofi
Terciul fierbinte stimuleaza circulatia locala si astfel reduce inflamatia la sinusuri. Curatati de coaja doi-trei cartofi, fierbeti- i pana se fac foarte moi, puneti-i intr-un castron cu putin lapte si zdrobiti-i. Intindeti pasta fierbinte, de grosimea unui deget, pe doua batiste puse una peste alta. Impaturiti batistele, facand din ele un pachetel alungit si asezati-l pe nas, cat mai cald. Imediat ce cataplasma s-a racit, schimbati-o.

Rondele de ceapa
Este adevarat ca miroase a ceapa dar, alege sanatatea Aromaterapie pentru nasul infundat: uleiurile eterice din ceapa dezinfecteaza si usureaza respiratia. Inainte sa mergeti la culcare, puneti intr-o farfurie adanca o ceapa mare, taiata in rondele, si asezati-o langa pat, la inaltimea capului. Terapia cu aroma de ceapa are insa efect doar daca nu deschideti fereastra.

Aburii si sanatatea
Aburii fierbinti cu uleiuri eterice (foarte indicat: eucaliptul) constituie cea mai eficienta terapie contra inflamatiilor din gât si faringe. Metoda consacrata e simpla: o oala de apa fiarta, cateva picaturi de ulei aromat si un prosop asezat pe cap.

Cafea cu aroma de cuisoare
Un remediu cu actiune rapida contra durerilor de gat sunt cuisoarele: ele dezinfecteaza si potolesc durerea. Zdrobiti-le intr-un mojar sau dati-le prin rasnita de cafea si fierbeti-le odata cu cafeaua. Sunt de ajuns una pana la trei bucati pentru o ceasca.

Bai la picioare
Un leac indelung verificat impotriva guturaiului si a tusei: baile la picioare cu apa incalzita progresiv fac sa apara o caldura placuta in picioare, ameliorand totodata si circulatia locala in mucoasele nasului si a faringelui. Tineti picioarele intr-un lighean cu apa calda la 35 °C. Din trei in trei minute, adaugati apa fierbinte, pana cand temperatura din lighean atinge 40 °C.. Daca nu aveti febra mai mare de 38,5 °C, va face bine si o baie mai rece. In acest caz, apa n- ar trebui sa depaseasca 38 °C. Insa, daca organismul va e slabit din pricina virozei, riscati sa aveti probleme de circulatie.

Piper fiert contra temperaturii
Scade febra: frecati intr-un mojar doua lingurite de boabe de piper negru, apoi fierbeti-le intr-o jumatate de litru de apa, cu doua lingurite cu varf de zahar. Lasati-le sa fiarba la foc mic, pana cand cantitatea se reduce la o cana. Consumati lichidul pe toata durata zilei, luand cate o lingura.

Zahar cu lamaie
Bun contra tusei iritative: daca n-aveti in casa bomboane de tuse, stoarceti zeama dintr-o lamaie pe o bucatica de zahar si sugeti-o.. Vitamina C si uleiurile eterice din fruct dezinfecteaza faringele si activeaza secretia de saliva.

Supa tamaduitoare
Celebra supa de pui fluidifica secretiile si combate simptomele racelii. Cercetatorii americani au reusit sa demonstreze, insa, ca ea are un efect terapeutic si in viroze. Iata cum o putem prepara, ca sa fie deosebit de gustoasa. Se pune puiul in apa rece cu sare si se infierbanta, pana da in clocot. Se adauga o ceapa taiata in jumatati, cu doua cuisoare infipte in ea, si se lasa sa fiarba cam o ora la foc mic. Apoi se mai pun o bucata de telina, 2-3 morcovi, un pastarnac, o legatura de patrunjel, o gulie, trei boabe de piper si se fierbe in continuare. Cand legumele sunt fierte, puiul se scoate din oala, se transeaza si se baga la loc in supa.

Bautura de soc
Scurteaza viroza: potrivit unui studiu efectuat la Universitatea din Ierusalim, extractul de soc face ca raceala sa treaca mai repede cu trei-patru zile si poate combate chiar gripa. Boabele negre contin multa vitamina C si fier, componente esentiale pentru sistemul imunitar. Reteta unei bauturi fierbinti de soc: jumatate de litru de suc de soc se amesteca in jumatate de litru de apa si se infierbanta bine. Se asezoneaza cu doua cuisoare, un bastonas de scortisoara, precum si cu sucul si coaja rasa ale unei portocale proaspete... Indulciti cu miere.

Nu uitati ghimbirul
Ajutor pentru respiratie: medicina traditionala chineza ne invata ca ceapa verde de arpagic si ghimbirul actioneaza asupra plamanilor, normalizand respiratia. Dati in clocot cate 15 g de ghimbir proaspat, impreuna cu 120 g pere. Bateti doua oua si le amestecati in pasta fierbinte. Se mananca seara, inainte de culcare.

Cataplasme cu diverse adaosuri
Caldura, ea singura, va face bine, cand aveti dureri de gat. Dar exista si un ajutor suplimentar: cataplasmele cu continut tamaduitor. Luati un servet de bumbac sau de in, impaturiti-l in lungime si intindeti pe el unul din urmatoarele remedii: solzi de ceapa, cartofi fierbinti, zdrobiti, felii de lamaie, 250 g branza de vaci incalzita. Sau inmuiati pânza in untura topita intr-o tigaie.. Infasurati cataplasma in jurul gatului si acoperiti-o cu un prosop uscat.

Hartia (Clinex)cu otet
Va desfunda narile: inmuiati o batista de hartie in otet, pana se imbiba toata, presarati pe ea piper negru proaspat macinat si asezati- o pe piept, fata cu piper fiind indreptata in jos. Ramaneti in repaos 20 de minute, dupa care va puteti sterge pielea cu un prosop cald.

Gargara cu suc de aloe
Daca aveti nu propriu-zis o durere, ci mai degraba o jena in gât, ea poate fi stopata cu urmatoarea procedura: din ora in ora, faceti gargara cu suc sau gel nediluat de aloe, pe care vi le puteti procura din farmacii sau de la magazinele naturiste. Substanta activa continuta in frunzele de aloe calmeaza mucoasele si reduce inflamatia.
Atentie: nu inghititi lichidul cu care faceti gargara, fiindca s-ar putea sa aiba efect laxativ.

Sfecla si hreanul la mare pret
Elibereaza sinusurile infundate: beti zilnic 1/4 l suc de sfecla rosie, mancand alaturi 20 g de hrean ras chiar atunci. Pigmentul betanina, continut in sfecla, ajuta la desprinderea bacteriilor fixate pe mucoase. Uleiurile volatile din hrean neutralizeaza germenii.

Infuzie de patlagina
Ceaiul de patlagina amelioreaza toate infectiile cailor respiratorii. El are o actiune antibacteriana si dilata bronhiile. Totodata, contine mucilagii care combat tusea. Mod de preparare: se toarna 1/4 l apa clocotita peste doua lingurite de patlagina, se acopera si se infuzeaza zece minute, dupa care se bea cu inghitituri mici.

Nu chiar asa fierbinte
Cand sunteti raciti, lasati bauturile foarte fierbinti sa se racoreasca putin. De pilda, daca veti bea un ceai medicinal aproape clocotit, temperatura ridicata va face faringele deja iritat sa sufere si mai mult. Consecinta: bacteriile cu care ceaiul ar trebui sa lupte vor gasi un nou teren prielnic pentru a se inmulti.

Planul de insanatosire in 6 zile

Daca mergi la doctor, raceala dureaza sapte zile, daca nu te duci, dureaza o saptamana, aceasta este regula empirica in privinta racelilor tipice. Insa cine va combate simptomele ghidandu-se dupa desfasuratorul nostru se va inzdraveni mai curand.

Ziua 1: Cum va simtiti: Va dor capul si membrele, sunteti lipsiti de vlaga, aveti dificultati de concentrare?
Ce aveti de facut: Fortificati-va sistemul imunitar cu o doza masiva de vitamine: beti de trei ori pe zi cate un pahar de zeama de lamaie fierbinte si, suplimentar, luati un preparat cu multivitamine. Pentru durerile de cap, luati acid acetilsalicilic (aspirina). Culcati-va devreme.

Ziua 2: Cum va simtiti: Va ustura gâtul si va mananca narile? Ce aveti de facut: Sugeti bomboane de tuse. Din trei in trei ore faceti gargara cu apa sarata. Seara, o baie fierbinte. Dupa aceea, beti o cana mare de ceai de tei (adultii pot pune in el un strop de rom, ori de extract alcoolic de echinacea). Infofoliti-va, ca sa va fie cald, dormiti mult si transpirati.

Ziua 3: Cum va simtiti: Va dor muschii si oasele, sunteti ragusiti, aveti nasul infundat? Ce aveti de facut: Ramaneti in pat, nu mergeti la serviciu. Faceti inhalatii aromate la fiecare trei ore, ca sa dati drumul secretiilor nazale. Tot din trei in trei ore, faceti gargara. Vorbiti cat mai putin, menajati-va coardele vocale.

Ziua 4: Cum va simtiti: Acum nasul va curge din plin si incepe o tuse uscata? Ce aveti de facut: Ramaneti in continuare la pat, mancati ceva usor ( de exemplu o supa de pui). Pentru a mentine umiditatea mucoasei nazale, folositi apa cu sare. Contra tusei, sugeti bomboane cu zahar ( zaharul dezinfecteaza). Seara, ungeti-va pe piept cu o pomada impotriva racelii.

Ziua 5: Cum va simtiti: Nu mai aveti febra, iar guturaiul aproape a disparut. Dar tusea devine mai puternica... Ce aveti de facut:
Beti multe lichide, preferabil ceaiuri de plante. In cazul cand doriti sa intrebuintati ceai de tuse, urmati intocmai indicatiile de preparare, deoarece efectul obtinut depinde de durata infuzarii..

Ziua 6: Cum va simtiti: Aproape ca ati trecut hopul, dar inca sunteti lipsiti de puteri. Ce aveti de facut: Umpleti din nou depozitele de vitamine si minerale ale organismului dvs., golite de boala. Pentru aceasta, mancati multe legume si fructe proaspete. Odihniti-va cât mai mult. Totusi, e bine sa iesiti putin si la aer curat, dar fara sa va obositi.
Citeşte mai mult!

duminică, 20 februarie 2011

Ce e bine sa stii despre plantele aromatice

Plantele aromatice reprezinta un mod excelent de a da mai multa savoare preparatelor culinare si, in plus, sunt si sanatoase si nici nu au calorii multe. Iar daca pui cantitati variate din anumite plante, poti obtine gusturi diferite aproape de fiecare data cand gatesti.

Care este diferenta dintre plantele aromatice uscate si cele crude

Cea mai mare diferenta intre acestea este legata de gust, potrivit everydayhealth.com. Cele crude au o aroma mai puternica si, in plus, ai nevoie de o cantitate mai mare din acestea pentru a obtine acelasi gust la care ajungi folosind variante uscate.

In ceea ce priveste valorile nutrionale insa, cele doua categorii sunt similare, dar nu si daca le pastrezi prea mult timp. Si asta deoarece fitonutrientii, care aduc beneficii sanatatii, dispar pe masura ce plantele imbatranesc.

Cum sa pastrezi plantele crude

Acestea au nevoie de aer pentru se mentine cat mai proaspete. Tine-le in frigider, intr-o punga de plastic, insa ai grija ori sa lasi capatul acesteia desfacut, ori sa il legi dar sa faci cateva gauri prin ea.

Totodata, un alt mod prin care poti sa le pastrezi prospetimea mai mult timp este urmatorul: taie putin din capetele firelor si asaza-le intr-un pahar cu apa - cam doi centimetri, in frigider; ai grija sa inlocuiesti apa in fiecare zi.

La ce le poti folosi

1. Oregano si busuioc pentru paste si sosuri;
2. Rozmarin si cimbru pentru pui si preparate cu legume;
3. Marar pentru conopida, castraveti, peste si sosuri pentru peste;
4. Patrunjel pentru peste, supe, legume si sosuri;
5. Menta pentru salate, bauturi si deserturi;
6. Maghiran pentru tocanite, supe si oua;
7. Coriandru pentru feluri de mancare mexicane si thaliandeze;
8. Tarhon pentru iaurt, smantana, fasole, pui fript.

Un avantaj al plantelor aromatice este acela ca pot fi cultivate fara prea mari eforturi si in gradina proprie sau chiar in ghivece. Iar in acest fel poti fi sigur ca sunt organice, si ca pot creste in conditii optime (daca respecti instructiunile de cultivare).
Citeşte mai mult!

marți, 15 februarie 2011

Metodele agricole ale lui Masanobu Fukuoka


Motto: “Aceasta metodă contrazice complet tehnicile agricole moderne. Aruncă cunoaşterea ştiinţifică modernă şi instrumentele fermajului tradiţional pe fereastră. Cu acest tip de agricultură, care nu utilizează maşini, nici îngrăşăminte, şi nici chimicale, este posibil să atingi o recoltă egală sau chiar mai bună decât cea a unei ferme japoneze medii. Proba se coace drept sub ochii voştri.” (Masanobu Fukuoka)

În 1978, un japonez numit Masanobu Fukuoka publica o carte cu nume parcă inspirat dintr-un haikku: Revoluţia paiului de orez. În termenii cei mai exacţi, metodele agricole propuse de el sunt ceea ce se cheamă o revoluţie. Însă nu o răsturnare convulsivă, dătătoare de speranţă dar deopotrivă de suferinţă, aşa cum cei mai mulţi dintre noi concepem revoluţiile, ci o renovazione, adică o întoarcere la origini. La urma urmei, sensul astronomic al revoluţiei este tocmai acela de închidere a unui ciclu, în punctul cel mai apropiat de cel din care acesta a pornit.

Vom încerca în rândurile ce urmează să facem abstracţie de mesajul spiritual al autorului. Nu fără pierderi semnificative, pentru că în opinia lui Fukuoka agricultura nu poate fi despărţită de... totul. Şi pe bună dreptate. Dacă fermierul cultivă legume în extrasezon o face pentru că sistemul financiar îl obligă, pentru că orăşeanul e dispus să dea bani, pentru că lumea e superficială, pentru că tradiţiile au degenerat ş.a.m.d. Nimic nu există fără a fi în legătură, în comuniune subtilă cu tot ce există, chiar şi lucrurile care aparent sunt cel mai departe unul de celălalt.

Însă fiindcă acest blog este dedicat problemelor agriculturii ecologice, ne vom mărgini să expunem cele ale agriculturii, lăsând neştirbită curioşilor şi pasionaţilor, care vor să acceadă la înţelegerea deplină a problemelor, plăcerea lecturii integrale. Am consultat noi înşine o versiune în limba engleză a lucrării lui Masanobu Fukuoka distribuită pe www.scribd.com. O recomandăm călduros.

Mai menţionăm că fermierul japonez cultivă cereale păioase (orez, secară), citrice (mandarine, lămâi) şi vegetale. Singurele animale care se găsesc pe proprietatea lui sunt găinile şi raţele. Fiind buddhist, nu sacrifică şi nu consumă carnea altor făpturi. Înregistrăm aceste detalii fără a le discuta nicicum, ci ca repere necesare în înţelegerea unei metode care poate fi adaptată pe anumite meleaguri, dar care nu trebuie preluată orbeşte sau fără anumite rezerve legate de particulările climatice, geografice şi culturale ale ţării noastre.

Mai întâi principiile :
1. Fără cultivare.
2. Fără fertilizator chimic sau compost preparat.
3. Fără luptă împotriva buruienilor prin arătură sau ierbicide.
4. Fără dependenţă de chimicale.

Aşa le-a redactat Masanobu Fukuoka. Aşa le lăsăm şi noi. Însă le discutăm puţin : Fără cultivare înseamnă că interacţiunile omului cu ogorul trebuie să fie minime. Dăunătorii plantelor au proprii lor vânători. Aceştia din urmă trebuie lăsaţi să se manifeste. Când omul intervine brutal şi pulverizează insecticide, îndepărtează în mod prostesc şi duşmanii fireşti ai insectelor. Ogorul devine dependent, dacă omul nu revine iar şi iar cu otrăvurile lui decantate în fabrici plantele sunt năpădite şi mor. Anul următor dăunătorii sunt şi mai puternici, e nevoie de noi formule ca să fie stârpiţi. Aceasta nu e agricultură ştiinţifică, ci o prostie a fermierului care are nevoie de noi şi noi intervenţii pentru a fi cârpită, niciodată corectată deplin . Fukuoka spune că dacă natura e lăsată să reacţioneze fără intervenţia umană, ea tinde să se autoregleze.

Buruienile sunt lupta continuă a agricultorului. Împotriva lor se fac lucrări costisitoare (arătura, discuitul), împotriva lor se deversează otrăvuri care murdăresc apele freatice şi până la urmă distrug inclusiv ecosistemul mărilor. Risipă, distrugere, pierdere de energie. Fukuoka spune că primul pas dacă vrem să scăpăm de buruieni este să renunţăm la arat. Năucitor, nu? Desigur, sistemul este mult mai complex, si voi încerca să-l expun succint în cele ce urmează. În anii în care a experimentat, japonezul a constatat că seminţele de păioase nu au nevoie să fie îngropate ca să încolţească. Ba chiar, dacă sunt îngropate prea adânc, putrezesc şi nu mai încolţesc, oricine ştie asta. Semănatul prin aruncare la suprafaţă este suficient de bun.

Însă detaliile hotărăsc în privinţa succesului. În fiecare an se cultivă două cicluri de păioase. Un orez de primăvară-vară şi o secară de toamnă. Fiecare dintre plante se însămânţează cu două-trei săptămâni înainte ca cealaltă să se coacă. Astfel, seminţele sunt ocrotite de plantele în picioare, fapt care le asigură protecţie împotriva şoarecilor şi a vrăbiilor. Recoltarea plantelor coapte se face la momentul oportun cu coasa, iar treieratul se face manual. Nu s-ar putea face recoltarea şi cu maşinile agricole? Răspuns: NU. Acestea sunt prea grele, iar unde ai trecut cu tractorul trebuie musai sa ari, ca să afânezi din nou pământul. Munca omul, eventual calul, nu distruge ca maşinile.

După ce recoltează, Fukuoka împrăştie paiele pe ogor. În mod dezordonat, pentru a oferi astfel protecţie semniţelor care încă nu au încolţit. Nici acestea din urmă nu se aruncă aşa pe brazdă, ci trecute printr-o "baie de argilă", adică printr-o vană cu un noroi foarte subţire, care le acoperă cu o pojghiţă de lut. Seminţele astfel "tratate" nu mai tentează prea mult şoarecii de câmp, însă îşi păstrează intacte capacităţile de a germina.

Pe scurt, cam acesta e sistemul: semănat când cultura anterioară e în picioare, recoltat manual, acoperit cultura subsecventă cu un strat dezordonat de paie. Buruienile răzbesc cu greu în acest sistem. Pământul nu sărăceşte, ci se îmbogăţeşte anual. Nu e nevoie de compost, ci de foarte puţin găinaţ de raţă (acestea se plimbă pe ogor şi culeg buruienile proaspete, atunci când noile cereale încă nu şi-au făcut apariţia de sub stratul protector de paie).

Mai adăugăm că în privinţa copacilor, Masanobu Fukuoka merge pe aceleaşi principii: câtă vreme omul nu intervine, arborii îşi păstrează capacitatea intactă de a lupta cu dăunătorii lor. Aici cineva va spune că unii copaci nu vor putea rezista. Şi eu voi evoca un experiment ştiinţific făcut de japonezul nostru pe vremea când era cercetător într-un institut (însă l-au mai făcut şi alţii, cu aceleaşi rezultate, semn că adevărul este indubital cel spus de el): se iau două loturi de orez şi se infestează cu o ciupercă. Primul lot se tratează chimic, cel de-al doilea este lăsat să se descurce. Plantele primului lot supravieţuiesc aproape toate. Cel de-al doilea are pierderi semnificative. Totuşi, când ciclul vegetativ se încheie, cel de-al doilea lot dă o producţie de cereale mai mare. De ce ?

Pentru că plantele tratate chimic se debilizează, în vreme ce plantele lăsate în voia naturii mor într-un procent important, însă cele care supravieţuiesc sunt mai viguroase, valorifică spaţiul lăsat de cele moarte, şi sfârşesc prin a produce mai mult. În asta constă agricultura ecologică, "do-nothing agriculture", cum o numeşte Fukuoka, renunţarea la dorinţa de a exploata natura, înlocuirea acestei atitudini cu respectul faţă de mediul înconjurător şi cu dorinţa de a înţelege ceea ce ne înconjoară.

[Editare 20.03.2011 - Volumul, în traducerea lui Florin Baci, poate fi citit aici.]
Citeşte mai mult!

miercuri, 9 februarie 2011

Mesteacanul - un panaceu aproape ignorat de noi

Suntem unul din acele popoare care si-au gasit farmacia verde mai mult in frunzele, florile si radacinile culese de pe jos, decat in tulpina, ramurile si frunzisul unor arbori, ca mesteacanul.

Cine a calatorit cu trenul dealungul unor paralele situate mai la nord de noi, din Polonia si pana la capatul Siberiei, a putut admira nesfarsitele paduri de mesteacan, observand cate o butelie de sticla sau de plasic, legata pe tulpinele pomilor.

O sfoara sau un tub subtire strabate dopul buteliei la un capat si sta infipt in lemnul mesteacanului la capatul celalalt. Sfoara sau tubul subtire preiau seva de sub scoarta mesteacanului si o deverseaza in vas, prin efect capilar.

Degustata de imparatul Napoleon

Primvara, cand se recolteaza seva, un mesteacan tanar, dar vigros, poate oferi circa trei litri in doua zile.

La noi in tara, farmacia verde cunoaste infuziile din frunze si flori de mesteacan sau decoctul din coaja mesteacanului, dar nu se prea refera la seva. Intr-o tara ca Rusia, seva de mesteacan este panaceul transmis din din tata-n fiu, pentru tratamentul celor mai neasteptate boli.

Memorialistul Las Casas relateaza ca atentia medicului personal al lui Napoleon Bonaparte, care l-a insotit in campania din Rusia, i-a fost atrasa de calitatile curative ale unei licori, pe care taranii rusi o extrag din tulpina pomilor.

Se pare ca imparatul a gustat licoarea, i-a placut si a folosit-o, constatand ca ii revigoreaza pe loc sistemului nervos, atat de solicitat in aventura razboinica la care participa, ocupand Rusia.

Tratament contra cancerului

Astazi, laboratoare de prestigiu au supus seva cercetarilor, au analizat-o, au testat-o si au stabilit, pe baze stiintifice, calitatile lichidului obtinut din tulpina mesteacanului.

Studii publicate de cercetatorii Universitatii Medicale din Illinois, Statele Unite, au ajuns la concluzia ca seva de mesteacan declanseaza un proces de autodistrugere la unele tipuri de celule tumorale maligne.

Administrata intern, ea incetineste cresterea atat a melanomului, cat si a altor tipuri de celule tumorale. Tratamentul cu seva se face timp de 3-6 saptamani, numai primavara, cu seva proaspata, in cantitate de 0,5-1 litri pe zi.

Dupa trecerea sezonului de recoltare a sevei, este indicata continuarea tratamentului cu un decoct combinat din scoarta de mesteacan, pana in primavara urmatoare.

Cercetatori din Franta au ajuns si ei la concluzia ca o cura cu seva de mesteacan, cate o jumatate de litru pe zi, vreme de 3 saptamani, are efecte regeneratoare asupra sistemului nervos.

Util chiar si in cazul virusului HIV

Gama de utlizare se mai refera si la epuizarea nervoasa, la tulburarile de memorie si de concentrare, ajungand pana la starile de epuizare si astenie inclusive la tumorile de pe creier si de pe maduva spinarii.

Acidul betulinic, principala substanta activa din seva si din scoarta de mesteacan, are efecte citostatice neasteptate asupra celulelor maligne din formatiunile tumorale de pe sistemul nervos, mai ales la copii.

Studii recente au dovedit ca, prin combinarea unui citostatic devenit clasic - Vincristina (obtinut, si el, dintr-o planta numita saschiu) si mesteacan, se obtin efecte spectaculoase in tratarea unor forme de cancer pulmonar.

Ceva mai recent, cercetatori de la Universitatea Carolina de Nord au constatat ca substantele active din seva, dar si din scoarta de mesteacan incetinesc chiar si dezvoltarea virusului HIV, cel care produce SIDA.

Si in acest caz, au dat rezultate cure de cate 4 saptamani, constand in seva, combinatata cu decoct de scoarta de mesteacan, cate un litru pe zi. Rezultatele au dus nu numai la inhibarea si dezvoltarea virusului insusi, dar si la amplificarea imunitatii organismului.

Un leac universal

M-am referit in cele de mai sus la rezultatele cele mai spectaculoase ale cercetarilor privind efectele sevei si decoctului de mesteacan. Raman insa in continuare utile tratamentele traditionale transmise din generatie in generatie la acele popoare ce locuiesc in zonele imadurite cu mesteacan.

Ele privesc: hipertensiunea, cardiopatia, bolile renale, reumatismul, diabetul zaharat (indeosebi ca prevenire), boli respiratorii, combaterea obeziatii.

Reteta de colectare a sevei din trunchi

Iata si o retea de colectare a sevei, conform practicilor traditionale rusesti: cu ajutorul unui topor, se incizeaza in scoarta o crestatura in forma de V, cam la 1 metru de la sol.

Se fixeaza de trunchi o sfoara (sau un furtun foarte fin) care se trece prin crestatura si de acolo se introduce intr-un vas, fixat si el pe trunchiul pomului. Seva se va prelinge dealungul sforii sau prin tubul capilar, depozitandu-se in vas.

Dupa colectare, seva va fi strecurata. Este necesar ca, dupa colectare, crestatura facuta in trunchi sa fie acoperita cu ceara, pentru ca lemnul mesteacanului sa se poata regenera normal. Seva se consuma numai proaspata.

In Rusia, se comercializeaa seva de mesteacan imbuteliata, ca bautura racoritare, dar, dupa parerea specialistilor, efectele ei curative sunt reduse.
Citeşte mai mult!